MCMI-IV este un instrument clinic axat pe evaluarea psihopatologică a personalității, fiind compatibil cu sistemele de clasificare DSM-5 și ICD-10. Acesta reflectă evoluția teoriei personalității a Dr. Theodore Millon, incluzând itemi noi și actualizați, revizuiți pentru a crește claritatea și relevanța clinică. Inventarul este destinat pacienților adulți și oferă informații clinice valoroase care permit specialiștilor să ia decizii sigure privind diagnosticul și planurile de tratament.
Instrumentul este dezvoltat și standardizat pe atât pe populație normală, cât și pe populație clinică, eșantionul normativ extins pentru MCMI-IV fiind format dintr-un grup reprezentativ la nivel național de peste 700 de persoane. Remarcându-se prin concizie, instrumentul ajută clinicienii să mențină o practică eficientă și productivă, facilitând obținerea unor date clinice valide și identificând rapid persoanele care ar putea necesita o evaluare mai intensivă, totul cu un efort minim din partea respondenților. Chestionarul este alcătuit din 195 de itemi, iar durata medie de completare este de 25-30 de minute.
Populația vizată: adulți
Forma de administrare: Individuală, Autoevaluare
Durată: 25-30 de minute
Tipul itemilor: itemi cu răspuns Adevărat-Fals
(sursa:www.testcentral.ro)
WCST este un test neuropsihologic specific utilizat în evaluarea aptitudinilor de raționament abstract, fiind totodată considerat o măsură a funcției executive prin prisma sesizării disfuncțiilor lobului frontal. WCST surprinde modul în care persoanele evaluate își modifică strategiile cognitive ca răspuns la modificări neașteptate ale mediului, adică modul în care acestea schimbă setul mental. În acest scop, el folosește 128 (2 seturi a câte 64) de carduri de răspuns și 4 carduri-stimul. Toate cardurile înfățișează variate forme (cercuri, cruci, triunghiuri, stele), culori (roşu, galben, albastru, verde) şi număr de figuri (una, două, trei sau patru). În administrare, cardurile-stimul sunt poziționate vizibil, iar respondentul trebuie să sorteze cele 128 de carduri în funcție de răspunsul corect/incorect primit de la examinator, asociind câte un card răspuns cardurilor stimul, până când termină un rând de patru carduri sortând în baza respectivului principiu. Criteriile de sortare nu sunt verbalizate și pot varia între Culoare, Număr și Formă. Respondentul trebuie să determine inițial principiul de sortare și apoi să îl mențină pe parcursul modificărilor care survin cu primirea feedbackului și a cardurilor.
Durata medie de administrare a tuturor celor 128 de itemi este de 20-30 minute (fiind extinsă în aplicații clinice). Fiecare răspuns dat de participant poate fi conceput pe trei dimensiuni separate şi astfel este evaluat pe fiecare dintre ele. Aceste 3 dimensiuni sunt: Corect-Incorect, Ambiguu-Neambiguu, Perseverativ-Neperseverativ.
Populația vizată: adolescenți și adulți
Forma de administrare: Individual
Durată: 20-30 minute (în aplicații clinice poate dura mai mult)
Tipul itemilor: figurali, cuprinde 128 de carduri de răspuns și 4 carduri-stimul
(sursa:www.testcentral.ro)
S.A.T. este o tehnică aperceptivă tematică destinată utilizării cu scop geriatric. Conceput ca o extensie a Testului Aperceptiv Tematic (T.A.T), S.A.T. îi are ca autori pe Leopold Bellak și pe Sonya S. Bellak, și reprezintă o metodă foarte utilă de identificare a problemelor specifice adulților maturi, mai ales în vremea în care datele demografice ale României indică o creștere masivă a volumului acestui grup.
S.A.T. conține 17 planșe ce înglobează temele predilecte ale acestei etape de vârstă: singurătatea, lipsa de utilitate, boală, neajutorarea și stima de sine redusă. S.A.T. este capabil să adauge informație cu privire la formele specifice pe care le pot lua aceste stări generale, în cazul unei persoane care nu le poate verbaliza direct. Modul simplu de administrare contribuie la facilitarea procesului prin care persoana își comunică sentimentele și gândurile, răspunzând la stimuli standard mai degrabă decât la întrebări, fiind caracteristic instrumentelor de tip proiectiv.
Preconizând ca în următorii cincizeci de ani tabloul demografic va cuprinde un procent de 50% compus din persoane cu vârsta peste 65 de ani, ar trebui luate de pe acum în considerare implicațiile sociologice și psihologice ale acestei schimbări. Tocmai de aceea recomandăm completarea instrumentarului de evaluare psihologică cu S.A.T.
Populația vizată: adulți maturi, seniori, vârstnici
Forma de administrare: Individual
Durată: maxim 30 minute
Tipul itemilor: proiectiv, aperceptiv-tematic, planșe-stimul pe teme relevante
(sursa:www.testcentral.ro)
MT-2 sunt o colecție de teste destinate evaluării diverselor aspecte ale citirii, oferind o estimare globală a competențelor copilului. Testele MT-2 permit evaluarea aspectelor fundamentale ale procesului de citire: 1) comprehensiunea textului citit în gând, pe cont propriu, și 2) corectitudinea și rapiditatea lecturii cu voce tare.
1) Testele de comprehensiune a lecturii sunt de tip colectiv și iar din utilizarea lor se poate constata dacă elevul, când citește pe cont propriu un text, este în măsură să înțeleagă semnificațiile pe care mesajul scris le transmite. 2) Testele de corectitudine și rapiditate sunt de tip individual și servesc obținerii de informații referitor la modul în care elevul citește cu voce tare. Prin intermediul acestor Teste se poate evalua capacitatea de decodificare (de descifrare) și competența lingvistică a elevului aflat în oricare dintre clasele I-V.
Testele MT sunt constituite din materiale standard bazate pe o unică procedură, permițând specialiștilor să verifice corectitudinea, viteza și capacitatea de comprehensiune a citirii de la prima clasă a școlii primare până la clasa a cincea de gimnaziu. Testele pun deci la dispoziția operatorilor școlari (psihologi, cadre didactice, logopezi etc.) o serie de instrumente diferențiate, atât individuale cât și colective, corespunzător situațiilor de învățare tipice fiecărei clase din școala obligatorie.
Populația vizată: elevi clasele I-V
Forma de administrare: Individual/Evaluare
Durată: Nu există o limită prestabilită de timp. Timpul avut la dispoziție se poate considera încheiat când aproximativ 9/10 din clasă au terminat de răspuns la întrebări.
Tipul itemilor: citire cu voce tare, despărțire în silabe, bifare răspuns corect la întrebări vizuale sau textuale
(sursa:www.testcentral.ro)
MAB-II este o baterie de evaluare a aptitudinilor și inteligenței, fiind un instrument de talie mondială. MAB-II măsoară zece domenii distincte de inteligență cu scoruri grupate în două mari categorii: verbale și de performanță. Evaluarea cu acest instrument este utilizată în mod obișnuit atât în mediile clinice, cât și în contextele de selecție. În special, MAB-II este valoros în evaluarea și distincția dintre candidații de selecție pentru poziții cu miză mare în medii de afaceri, militare și de aplicare a legii. De asemenea, MAB-II poate fi considerat sinonimul testului WAIS, între MAB și WAIS-R (Wechsler, 1981) există corelații de .94 pentru scala Verbală, .79 pentru Performanță și .91 pentru scorul complet de inteligență (Jackson, 1984).
Testul este format dintr-un total de 335 de itemi, cu câte 5 variante de răspuns. Itemii sunt grupați în două categorii, care pot fi administrate separat: 161 de itemi pentru scalele verbale și 174 de itemi pentru scalele de performanță. Se calculează atât un coeficient de inteligență (IQ) total, cât coeficientele corespondente celor două categorii, dar și specific scoruri pe fiecare dintre cele zece subteste. Timpul total de administrare este de 100 de minute. MAB-II folosește itemi cu alegeri multiple pentru toate subtestele. Deși conținutul lor merge de la verbal și numeric până la imagini, în toate cazurile sarcina respondentului este să identifice, dintre cele cinci variante, pe aceea care este corectă sau pe care o consideră corectă. Acest format al itemilor permite o înregistrare facilă a răspunsurilor pentru fiecare persoană și o scorare structurată; prezentarea automată a datelor obținute făcând ulterior interpretarea foarte comodă pentru specialist.
Populația vizată: copii, adolescenți și adulți
Forma de administrare: Individuală/ Grup, Autoevaluare
Durată: 100 minute
Tipul itemilor: 161 de itemi pentru scalele verbale și 174 de itemi pentru scalele de performanță
(sursa:www.testcentral.ro)
PSI-4 măsoară stresul în sistemul părinte-copil pe baza percepției părintelui asupra caracteristicilor copilului, caracteristicile personale ale părintelui și interacțiunii dintre copil și părinte. Acest instrument a fost utilizat într-o varietate de contexte clinice și de cercetare în ultimii ani. Cea mai comună utilizare este pentru screening-ul și triajul în vederea evaluării sistemului parental și identificării aspectelor care ar putea duce la probleme în ceea ce privește comportamentul copilului sau al părintelui. Stresul parental este un fenomen universal, însă modul în care acesta se manifestă și este perceput poate varia semnificativ în funcție de contextul cultural.
Adaptarea sa pentru România răspunde nevoii de a avea un instrument relevant și valid pentru părinții din această țară, care să ofere o evaluare fidelă a stresului parental și a factorilor care contribuie la acesta.
Populația vizată: părinți de copii și adolescenți (2-19 ani)
Forma de administrare: administrare creion-hârtie/online, individual sau grup, cotare online
Durată: Nu există o limită prestabilită de timp.
Tipul itemilor: enunțuri, scală likert cu 5 trepte (de la acord puternic la dezacord puternic)
(sursa:www.testcentral.ro)
I-S-T 2000 R este instrument de evaluare a aptitudinilor cognitive bazat pe Meta-modelul inteligenței și care măsoară: inteligența verbală, inteligența numerică, inteligența figurală şi raționamentul (într-un sens mai incluziv - ca sumă a inteligenței verbale, numerice şi figurale), precum și inteligența fluidă (gf), inteligența cristalizată (gc). I-S-T 2000 R sau în limba română, Testul Structurii Inteligenței, a fost inițial publicat în Germania în 1954, la construcția sa participând un celebru psiholog și psihometrician al anilor, Rudolf Amthauer. Varianta revizuită a I-S-T 2000 R a fost realizată ca urmare a importanței revizuirii proprietăților psihometrice și a fundamentelor teoretice ale testelor de inteligență, cât şi informarea permanentă legată de cercetările recente realizate cu acestea.
I-S-T 2000 R poate fi completat de o persoană în maxim 144 minute, deoarece modalitatea de administrare a acestui instrument presupune un timp limitat. Testul este adresat persoanelor normale cu vârsta cuprinsă între 14 ani și 65 de ani. I-S-T 2000 R este format din două module, fiecare dintre ele având două forme: forma A și forma paralelă, B în care diferă ordinea sarcinilor și a distractorilor. Indiferent de formă, chestionarul cuprinde 9 grupuri de sarcini pentru Modulul de bază și 84 de itemi pentru Modulul de cunoștințe. Itemii necesită selectarea răspunsului(urilor) corecte din variantele prezentate, fie completarea liberă cu răspunsurile considerate corecte.
Populația vizată: copii, adolescenți și adulți (peste 14 ani)
Forma de administrare: Individuală/ Grup, Autoevaluare
Durată: 144 de minute (administrarea ambelor module)
Tipul itemilor: 9 grupuri de sarcini (180 itemi) pentru Modulul de bază și 84 de itemi pentru Modulul de cunoștințe
(sursa:www.testcentral.ro)
NEO-PI-3 este versiunea actualizată a binecunoscutului Revised NEO Personality Inventory (NEO-PI-RI), considerat la nivel global a fi standardul modelului Celor cinci factori, și evaluând comprehensiv, fidel și valid consacratul cvintet (Nevrotismul, Extraversia, Deschiderea către experiențe, Agreabilitatea și Conștiinciozitatea) al dimensiunilor de personalitate, cât și fiecare dintre cele 30 de fațete asociate acestora.
NEO-PI-3 permite evaluarea detaliată și precisă a domeniilor personalității prin intermediul celor 240 de itemi, evidențiind stilul emoțional, interpersonal, experiențial, atitudinal și motivațional al clientului. Administrarea testului se face în 30-40 minute, iar scorarea se realizează în câteva secunde prin formatul online. Spre deosebire de versiunea precedentă, NEO-PI-3 oferă posibilitatea de a administra chestionarul atât ca autoevaluare (forma S), cât și din perspectiva unei alte persoane în calitate de observator (forma R). Deși aceste tipuri de evaluare nu sunt interșanjabile, ele oferă un sprijin în diverse situații, de exemplu imposibilitatea unei persoane de a completa autoevaluarea sau evaluarea membrilor unei echipe.
Îmbunătățirile aduse prezentei versiuni sunt numeroase. Probabil cea mai importantă este adăugarea unor indici de validitate a profilului. Alte modificări țin de înlocuirea unui număr de 37 de itemi dintre cei 240, pentru a-i face mai inteligibili și mai adecvați pentru respondenții mai tineri și pentru adulții cu niveluri educaționale mai reduse. De asemenea, ordinea itemilor a fost schimbată pentru a permite, exclusiv în cazuri speciale, administrarea scurtată. Suplimentar, acum există forme diferite ale testului pentru adolescenți și adulți. Mai multe precizări ale optimizărilor sunt prezentate mai jos, la Particularitățile testului.
Populația vizată: adolescenți și adulți (peste 12 ani)
Forma de administrare: Individual/Grup, Auto/Heteroevaluare
Durată: 30-40 minute
Tipul itemilor: 240 de itemi verbali, cotați pe o scală tip Likert, cu 5 puncte
(sursa:www.testcentral.ro)
Bateria de evaluare a copilului preșcolar/școlar este prima măsură a conceptului de school readiness dezvoltată integral pornind de la nevoile sistemului psiho-educațional românesc. Construcția a debutat, la inițiativa domnului profesor Aurel Clinciu și a avut în vedere perfecționarea și validarea unui instrument de apreciere a maturității copilului din grupa mare și pregătitoare în vederea intrării în școala românească de masă. Rezultatul poartă un nume prietenos: Gata pentru școală și permite diagnoza infantilă pentru intervalul de vârstă 4-7 ani, oferind informații cu privire la nivelul de dezvoltare motorie, cognitivă și psihosocială, dar și cu privire la nivelul de achiziții, pe parcursul frecventării grupelor mică, mijlocie și mare a grădiniţei, dar mai ales spre sfârșitul acestei perioade, în calitate de examen de bilanţ.
Bateria include o componentă psihometrică clară (Metoda de determinare a nivelului de dezvoltare a preșcolarului/școlarului, numită pe scurt Metodă) și o a doua componentă (Fișa standardizată de observare psihopedagogică a preșcolarului/școlarului, numită pe scurt Fișă) care să capitalizeze datele de observare și de cunoaștere dobândite pe parcursul frecventării grădiniţei de către copil.
Populația vizată: preșcolari, elevi de grădiniță
Forma de administrare: Individuală (și de grup), Heteroevaluare
Durată: 55 minute
Tipul itemilor: diferite sarcini interactive sau de observație
(sursa:www.testcentral.ro)
CSEI-S este un inventar construit pentru evaluarea stimei de sine la copii și adolescenți. Acest instrument măsoară atitudini evaluative ale eului în variate planuri (social, școlar, familial și personal) ale existenței sale. De altfel, în cadrul CSEI stima de sine este definită ca o judecată subiectivă asupra valorii personale, exprimată prin atitudinile unei persoane față de sine. De aceea stima de sine este și o componentă ce contribuie semnificativ în cadrul personalității, reprezentând o expresie a acordului sau dezacordului cu sinele. Pe scurt, CSEI măsoară percepția asupra sinelui ca indicator al gradului de competență, succes, importanță și valoare personală. Inventarul este disponibil în două forme: CSEI-S, destinat copiilor și adolescenților (9-18 ani) și CSEI-A, destinat adulților (18+ ani).
CSEI-S include 58 de itemi scorați pe o scală dihotomică (Da/Nu), iar completarea durează aproximativ 25-30 de minute. Cincizeci de afirmații au legătură cu stima de sine, iar opt afirmații alcătuiesc Scala de Distorsiune, care este o măsură de evaluare a manierei defensive în care un elev răspunde la acest instrument. Afirmațiile referitoare la stima de sine alcătuiesc un scor total și, alternativ, acestea pot alcătui patru scoruri separate pentru patru subscale: Stima de sine - Scor general, Stima de sine în relația cu colegii, Stima de sine manifestată acasă în relația cu părinții și Stima de sine manifestată la școală în relația cu performanța academică. Subscalele permit variațiuni ale temei stimei de sine din diverse perspective ale experienței personale.
Populația vizată: copii și adolescenți
Forma de administrare: Individuală/Grup, Autoevaluare
Durată: 25-30 de minute
Tipul itemilor: verbali, afirmații cu răspuns dihotomic, D/N
(sursa:www.testcentral.ro)
HiPIC este un instrument comprehensiv, destinat evaluării diagnostice a personalității normale a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani. Testul are la bază consacratul model Big Five. HiPIC descrie diferențele dintre comportamentele și atitudinile copiilor. Astfel, utilizat în context clinic sau pedagogic, permite evaluarea stilului emoțional, interpersonal, motivațional și comportamental al celor mici, pornind de la cele 5 mari dimensiuni ale personalității. Chestionarul se adresează părintelui (tutorelui/ cadrului didactic), fie oricărei persoane care întrunește criteriul frecvenței de interacțiune cu copilul evaluat. Administrarea se bazează pe răspunsurile în cinci trepte oferite celor 144 de simple și scurte afirmații, care infățișează comportamente concrete și observabile ale copilului.
Populația vizată: copii
Forma de administrare: Individuală/grup, Heteroevaluare, Creion-hârtie/online
Durată: 30 minute
Tipul itemilor: verbali, de forma unor descrieri comportamentale corespunzând celor 5 factori evaluați și fațetelor lor.
(sursa:www.testcentral.ro)
MSCEIT este un test de evaluare a inteligenţei emoţionale, construit în tradiţia testării inteligenţei, ca un test de aptitudini, cu răspunsuri corecte sau greşite (comparativ, spre exemplu, cu EQ-i care este similar în abordare testelor de personalitate.) Astfel, MSCEIT măsoară cât de bine îndeplinesc oamenii sarcini şi rezolvă probleme emoţionale. Itemii testului sunt elaboraţi pe baza unor scenarii din viaţa de zi cu zi şi nu încearcă să afle pur şi simplu opinia respondenţilor cu privire la evaluarea subiectivă a deprinderilor emoţionale. Se evaluează așadar capacitatea persoanei evaluate de a identifica emoţiile celorlalţi, de a utiliza emoţiile pentru a facilita gândirea, de a înţelege semnificaţiile emoţionale şi de a şti cum să gestioneze emoţiile.
MSCEIT are la bază Modelul cu patru ramuri al inteligenţei emoţionale (Four Branch Model) și cuprinde 141 de itemi, care necesită un timp de completare de 30-45 de minute. Poate fi aplicat începând cu vârsta de 17 ani.
Populația vizată: adolescenți și adulți
Forma de administrare: Individuală/ Grup, Autoevaluare
Durată: 30-45 minute
Tipul itemilor: verbali/imagini, cotați pe o scală cu 5 trepte
(sursa:www.testcentral.ro)
MSCEIT-YRV este conceput pentru evaluarea inteligenței emoționale la pre-adolescenți și adolescenți (cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani). MSCEIT-YRV măsoară abilitatea de a utiliza sentimentele în dezvoltarea raționamentelor și abilitatea de a da un sens mai puternic gândurilor prin intermediul emoțiilor. Inteligența emoțională este definită mai specific drept „abilitatea de a percepe emoții, de a accesa și genera emoții, pentru a asista procesul de gândire, de înțelegere a emoțiilor și cunoștințelor emoționale și de a regla emoțiile astfel încât să fie stimulată creșterea emoțională și intelectuală”. MSCEIT‑YRV este mai degrabă un test care măsoară cât de bine pot oamenii să îndeplinească sarcini și să rezolve probleme cu conținut emoțional, decât un test de autoevaluare a percepției legată de propriile abilități emoționale (comparativ, spre exemplu, cu EQ-i:YV care este similar în abordare testelor de personalitate.)
Studiile de validitate efectuate utilizând MSCEIT‑YRV indică faptul că EI are aplicații practice importante. Deși MSCEIT‑YRV a fost disponibil pentru a fi utilizat în cercetare pentru o perioadă scurtă de timp, există deja dovezi preliminare care indică o potențială legătură între EI și performanța academică, respectiv relaționarea pozitivă cu alte persoane (Mayer, Roberts, & Barsade, 2008; Mayer, Salovey, & Caruso, 2008).
MSCEIT‑YRV poate ajuta cercetătorii și specialiștii în educație să identifice cu o mai mare ușurință și acuratețe copiii și adolescenții care sunt expuși riscului de a se implica în conflicte sociale, izolare socială și abuz de droguri și de alcool. Testul poate fi, de asemenea, utilizat pentru a evalua rezultatele intervențiilor de învățare socio-emoțională și pentru a ajuta la identificarea copiilor și adolescenților cu niveluri ridicate de abilități EI, astfel încât să fie încurajați să le fructifice în viața lor de zi cu zi.
Precum MSCEIT, MSCEIT-YRV are la bază Modelul cu patru ramuri al inteligenţei emoţionale (Four Branch Model) și cuprinde 101 de itemi, care necesită un timp de completare de 20-30 de minute.
Populația vizată: copii și adolescenți
Forma de administrare: Individuală/ Grup, Autoevaluare
Durată: 20-30 minute
Tipul itemilor: verbali/imagini, cotați pe o scală cu 5 trepte
(sursa:www.testcentral.ro)
BDEFS oferă o modalitate informativă din punct de vedere clinic pentru evaluarea deficitelor în FE în activitățile de zi cu zi, așa cum sunt ele raportate de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani și de către alte persoane care îi cunosc bine pe aceștia. Atât forma cuprinzătoare de 89 de itemi (BDEFS-LF), cât și versiunea de 20 de itemi (BDEFS-SF) pot servi evaluării deficitelor FE în activitățile zilnice pe cinci dimensiuni inter-relaționate: Autogestionarea în raport cu timpul, Autoorganizarea/ Rezolvarea de probleme, Autocontrolul, Automotivarea și Autoreglarea emoțiilor.
Calități psihometrice
Majoritatea subscalelor BDEFS au coeficienţi de consistenţă internă mai mari decât 0.90, iar consistența internă pentru întreaga scală este de 0.97. De asemenea, fidelitatea test-retest a scalei și subscalelor este ridicată. Coeficienții de corelație liniară între testare și retestare au valori între 0.70 și 0.90, cu 0.89 pentru întreaga scală, ceea ce arată că BDEFS are o bună stabilitate în timp.
Analiza factorială a itemilor din BDEFS-LF indică o bună validitate de construct, iar în ceea ce privește validitatea discriminantă, scala reușește să facă distincția între populaţia non-clinică şi populaţia clinică cu diagnostic de ADHD. Validitatea relativă la criteriu a fost analizată și dovedită în raport cu un alt instrument de evaluare a funcțiilor executive pentru adulți (scala DEX), simptomatologia de tip ADHD (scala C-ADHD), şi diverse probleme de sănătate mentală, ex. depresie, tulburări psihotice (evaluate prin scala PDSQ).
Rezultate ale evaluării
Populația vizată: Persoane adulte (18 ani-59 ani)
Forma de administrare: Individuală
Durată: 12-15 minute (versiunea lungă); 4-5 minute versiunea scurtă
Tipul itemilor: creion-hârtie și computerizat; autoevaluare și evaluare de către terți; interviu clinic scurt, pentru utilizarea în circumstanțe neobișnuite, atunci când o persoană se află în incapacitatea de a completa o scală de autoevaluare.
(sursa:www.testcentral.ro)
DDE-2 este o baterie destinată evaluării dislexiei și a disortografiei de dezvoltare. DDE-2 permite evaluarea nivelului de competență dobândit atât în citire (lectură), cât și în scriere (pentru citire și scriere se face referire doar la aspectele de decodare, nu și la cele referitoare la comprehensiunea unui text și la exprimarea în scris).
Bateria conține 8 subteste (dintre care, 5 de citire și 3 de scriere) care pot fi utilizate atât în etapa de evaluare a nivelului de dezvoltare a acestor abilități, cât și pentru a înțelege mai bine care sunt caracteristicile lor în cazul în care se demonstrează a fi inadecvate.
Bateria DDE-2 poate fi utilizată pentru monitorizarea dezvoltării abilităților de citire și scriere indiferent de tipul de intervenție ales. În acest sens, instrumentul este propus în calitate de mijloc de comunicare între specialiști și centrele de reabilitare, în scopul raportării rezultatelor intervențiilor la diagnosticul obținut. Ceea ce subtestele bateriei DDE-2 nu pot furniza sunt informațiile cu privire la cauzele dezvoltării necorespunzătoare a acestor abilități, de exemplu, despre cauzele legate de maturizare, experiențiale, de deficit cognitiv etc.
Populația vizată: elevi clasele I-VIII
Forma de administrare: Individual/Evaluare
Durată: 15 minute
Tipul itemilor: citire, comprehensiune și scriere după dictare
(sursa:www.testcentral.ro)
ADI-R este un interviu comprehensiv care oferă o evaluare completă a persoanelor suspectate de autism sau de alte tulburări din spectrul autismului. ADI-R s-a dovedit a fi foarte util atât în diagnosticul formal, cât și în planificarea tratamentului și a programelor educaționale. Pentru a administra ADI-R, intervievatorul adresează întrebările unui părinte sau unui însoțitor familiarizat cu istoricul dezvoltării și cu modalitățile curente de comportament tipice pentru persoana evaluată.
Compus din 93 de itemi care vizează probleme comportamentale, ADI-R se concentrează asupra a trei domenii funcționale: Limbaj / Comunicare; Interacțiuni sociale reciproce; Comportamente și interese restrictive, repetitive și stereotipe. Aceste domenii sunt specificate ca având importanţă diagnostică în International Classification of Diseases (ICD-10; 1992) elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi în Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV; 1994) elaborat de American Psychiatric Association.
Interviul este adecvat pentru evaluarea diagnostică a oricărei persoane, începând din copilăria timpurie până la viaţa adultă, cu condiţia ca persoana să aibă o vârstă mentală de peste 2 ani, 0 luni. Astfel, în situaţii clinice, interviul are aplicabilitate în toate cazurile în care s-a stabilit un diagnostic incert de TSA, indiferent dacă e vorba de un copil, de un adolescent sau de un adult.
Populația vizată: copii și adolescențiadulți (părinte, tutore, însoțitor familiarizat cu istoricul persoanei suspectate de autism)
Forma de administrare: Individuală, Heteroevaluare
Durată: 90-150 minute
Tipul itemilor: itemi verbali, sub forma unor întrebări în ghidul de interviu
(sursa:www.testcentral.ro)
Desenul Persoanei este o metodă proiectivă care se adresează copiilor, adolescenților și chiar și adulților, care investighează personalitatea și elemente de maturitate cognitivă și emoțională. Desenul Persoanei permite evaluarea gradului de dezvoltare (în funcție de modul în care este realizat desenul persoanei), dar și realizarea unui psihodiagnostic clinic de ansamblu.
Desenul Persoanei este administrat individual, fără limită de timp, cu un instructaj simplu ”Desenează un omuleț/o persoană.”, urmat de solicitarea de a desena, pe o altă coală de hârtie A4, o persoană de gen opus. Totodată pot fi consemnate vârsta, nivelul educațional, ocupația, temerile, ambițiile persoanelor reprezentate, dacă se dorește administrarea în acest mod a tehnicii.
Populația vizată: copii, adolescenți și adulți
Forma de administrare: Individuală
Durată: fără limită de timp
Tipul itemilor: constă într-o probă de desen liber al unei persoane/omuleț
(sursa:www.testcentral.ro)
CDI evaluează prezenţa şi severitatea anumitor simptome depresive ale copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 19 ani, în vederea elaborării unui plan de tratament. Este utilizat cel mai adesea în şcoli, clinici de consiliere şi secţii de pediatrie de către psihologi, asistenţi social, consilieri şi alţi specialişti în sănătate mintală. CDI diferenţiază copiii cu tulburări depresive sau distimice de elevii normali, dar şi de cei cu alte tulburări psihiatrice. CDI este ideal oricând este necesară o evaluare a depresiei şi a problemelor asemănătoare ale copiilor, care să fie în acelaşi timp rapidă, dar totuşi completă prin scorurile factoriale oferite. De asemenea, CDI este ideal atunci când sunt necesare informaţii clinice mai amănunţite.
Versiunea scurtă, CDI:S, a fost construită empiric pentru a oferi o evaluare rapidă şi uşor de măsurat a simptomelor depresive. Este ideală pentru măsurarea modificărilor înregistrate în ceea ce priveşte severitatea simptomelor şi progresul tratamentului. Este de asemenea utilizată frecvent ca instrument de screening. În general, CDI şi CDI:S oferă rezultate comparabile.
Unul dintre avantajele CDI este acela că oferă şi două variante de heteroevaluare, una destinată părinţilor (CDI:P), iar cealaltă profesorilor (CDI:T). Itemii acestora corespund celor din CDI şi CDI:S, fiind însă formulaţi corespunzător. Aceste versiuni oferă dimensiuni multiple evaluării şi răspund nevoii existenţei mai multor puncte de vedere asupra simptomelor aceluiaşi copil. Părinţii evaluează comportamentul observat al copiilor acasă, în situaţii de familie din afara clasei, în timp ce profesorii evaluează comportamentul copiilor în situaţii academice şi sociale la şcoală. Astfel, cele două evaluări sunt complementare.
Populația vizată: copii și adolescenți
Forma de administrare: individuală și de grup, autoevaluare și heteroevaluare de către părinți și profesori
Durată: 5 minute (CDI:S); 15 minute (CDI); 10 minute (CDI:P și CDI:T)
Tipul itemilor: verbali, alegerea dintre trei variante de răspuns (CDI și CDI:S), respectiv scală cu 4 puncte (CDI:P și CDI:T)
(sursa:www.testcentral.ro)
MMSE-2 este un examen clinic standardizat de evaluare a deteriorării cognitive, fiind considerat unul dintre cele mai populare și de încredere instrumente de acest gen. Screenerul MMSE-2 a devenit limbajul comun al tuturor profesioniștilor, psihologi, psihiatri, neurologi, geriatri, medici de familie sau medici de alte specialități axați pe evaluarea rapidă a deficitului cognitiv, la nivel internațional. Antecesorul său, MMSE, conceput ca un ajutor în examinarea clinică a statusului mintal, este deja binecunoscut de specialiștii români. Introdus de către echipa prof. Marshall Folstein, MD în anul 1975, testul MMSE este un screener al funcției cognitive globale, cu itemi sensibili la evaluarea orientării, reaminitirii de cuvinte, atenție și calcul, abilități legate de limbaj și vizuospațiale.
MMSE-2 include trei versiuni (EV – versiunea extinsă, VS – versiunea standard și BV – versiunea scurtă) ușor de mânuit și de scorat de către orice specialist. Fiecare dintre aceste trei versiuni are forme paralele Roșii sau Albastre definite de ordinea de administrare a itemilor și mici variații.
Examinarea cu MMSE-2 este sistematizată de enunțarea clară a itemilor și a instrucțiunilor și de amplasarea lor într-o ordine bine gândită. De asemenea, modalitatea în care sunt formulați itemii (întrebări simple, în legătură cu abilitatea funcțională din viața de zi cu zi) permite evitarea monotoniei, a dezinteresului sau a abandonului la completare. MMSE-2 este utilizat pentru evaluarea funcțiilor cognitive (depistarea unui deficit cognitiv deja instalat și prevenția prin verificări periodice ce ar putea prezice apariția unei boli degenerative), populaţia căreia îi poate fi administrat fiind formată din adulți cu vârsta peste 18 ani.
Populația vizată: adulți și seniori
Forma de administrare: Individuală
Durată: EV: 20 minute pentru completare şi 5 minute pentru scorare manuală; SV: 15 minute pentru completare şi 5 minute pentru scorare manuală; BV: 5 minute pentru completare şi 5 minute pentru scorare manuală
Tipul itemilor: de forma unor activități care solicită în principal folosirea memoriei
(sursa:www.testcentral.ro)
CPI 434 este considerat unul dintre cele mai bune inventare de personalitate la nivel internațional și este cea mai frecventă alegere în rândul specialiștilor români atunci când doresc evaluarea personalității ca predictor în diverse arii în care aceasta este necesară precum, business, academia și educație, terapie și dezvoltare personală. CPI 434 este disponibil în formă autodeclarativă, pentru evaluarea personalității adulte normale sau cvasi-normale, oferind rezultate exhaustive corespondente unei durate de administrare de 45-55 de minute.
CPI a fost construit de la bun început cu intenția de a oferi o imagine de ansamblu clară și eficientă asupra caracteristicilor personale și profesionale, a motivației și a stilurilor de gândire, a cărei aplicabilitate se regăsește într-o multitudine de situații și contexte, de la aplicații precum selecția de personal, analiza aptitudinilor de leadership, a aptitudinilor creative, diagnoza grupurilor / echipelor de muncă, orientarea vocațională, dezvoltarea carierei și ajungând la utilizări cvasi-clinice și de adaptabilitate socială (diagnoza devianței și delincvenței). Este conceput prin derivare empirică și are la bază modelul cuboid, bazat pe intersecția a trei vectori (Extraversie-Introversie, Orientare spre/împotriva normei, Nivelul de actualizare).
Deoarece a fost conceput special pentru a evalua potențialul de management și de conducere, acest instrument este perfect atunci când este nevoie să fie identificate punctele forte și zonele de dezvoltare ale unei persoane. Pe de altă parte, instrumentul poate fi cu ușurință utilizat pentru a înțelege și facilita interacțiunile într-un grup de persoane. CPI 434 este forma lungă a CPI 260 (valorile numerice exprimând de fapt numărul de itemi al fiecărei versiuni). Precum versiunea scurtă, CPI 434 poate fi utilizat într-o mare varietate de scopuri, mergând de la procesul de orientare și consiliere școlară și profesională, la evaluările judiciare (cazuri de delincvență sau devianță). CPI 434 implică un număr mai mare de itemi formulați distinct de specificul organizațional al itemilor variantei 260, astfel încât testul poate fi utilizat și în diagnosticul clinic, în terapie și în lucrul cu adolescenții.
Populația vizată: adulți (peste 18 ani)
Forma de administrare: Individuală
Durată: 45-55 minute
Tipul itemilor: itemi verbali scorați pe o scală dihotomică (A/F)
(sursa:www.testcentral.ro)
Testele Woodcock-Johnson IV (WJ IV) reprezintă a patra generație de baterii de teste psiho-educaționale comprehensive ce au fost publicate inițial sub denumirea Woodcock-Johnson Psycho-Educational Battery (WJ). Testele WJ IV sunt concepute ca metode de măsurare a aptitudinilor intelectuale, aptitudini cognitive generale și restrânse, așa cum sunt ele definite de teoria actuală Cattell-Horn-Carroll (CHC), incluzând limbajul oral, citirea, scrierea, matematica și aptitudini specifice anumitor domenii scolastice și achizițiilor academice. Gama largă de vârste și acoperirea vastă a constructelor permite testelor și grupurilor de teste să fie utilizate în scopuri educaționale, clinice sau de cercetare de la preșcolari la vârstnici. În funcție de obiectivul evaluării, cele trei baterii pot fi utilizate separat sau în combinație cu teste sau grupuri de teste din cadrul altor baterii.
Testele WJ IV de Abilități Cognitive (WJ IV COG) includ 18 teste ce măsoară aptitudinea cognitivă generală, aptitudini cognitive largi și restrânse, aptitudini specifice anumitor domenii academice și aspecte relaționate ale funcționării cognitive.
Testele WJ IV de Limbaj oral (WJ IV LO) includ 9 teste ce măsoară aptitudinile de limbaj oral și înțelegerea orală, exprimarea orală și două aptitudini cognitiv-lingvistice importante: codarea fonetică și viteza de accesare lexicală.
Testele WJ IV de Achiziții (WJ IV ACH) conțin 20 de teste care măsoară achizițiile scolastice ce țin de citire, matematică, limbă scrisă, științe naturale, științe sociale și științe umaniste. Deoarece WJ IV COG, WJ IV LO și WJ IV ACH sunt normate împreună, cele trei baterii formează un sistem cuprinzător de evaluare a deprinderilor academice largi și restrânse, împreună cu aptitudini cognitive și de limbaj oral relaționate. Pe baza scorurilor la grupurile de teste din cadrul bateriilor, se pot realiza predicții și comparații. Atât în cadrul unei baterii, dar și între baterii, se pot utiliza variații între scoruri și comparații pentru a determina și descrie tipare de performanță ce pot fi utile în diagnoză și planificare educațională.
Populația vizată: copii, adolescenți și adulți
Forma de administrare: Individuală
Durată: 30 de minute(durate estimative) 5-10 minute per test în cadrul fiecărei baterii; fie 40 minute pentru testele 1-6 ACH, 35 minute pentru testele 1-7 COG sau 40 minute pentru testele 1-8 LO
Tipul itemilor: variabil, specific fiecărui test, al fiecărei baterii
(sursa:www.testcentral.ro)
RORSCHACH este considerat a fi testul emblemă al psihologiei și este o tehnică psihologică de examinare a caracteristicilor de personalitate și a funcționalității emoționale. Tehnica RORSCHACH este de tip proiectiv deoarece folosește și analizează percepțiile persoanei evaluate legate de petele de cerneală folosite ca stimul. Fenomenul care stă la baza RORSCHACH este pareidolia, adică tendința de a acorda o semnificație personală, subiectivă și de a interpreta un stimul vag ca fiind ceva cunoscut de către observator. Folosind un sistem bine definit de algoritmi de înregistrare și scorare, tehnica surprinde modul în care respondentul proiectează propriile conținuturi asupra planșelor prezentate.
RORSCHACH include zece planșe* înfățișând zece pete de cerneală perfect simetrice bilateral, majoritatea monocrome (negru pe fundal alb), doar câteva incluzând și roșu și alte culori. Reacțiile respondentului la acestea sunt notate și interpretate conform sistemului ales: dacă în SUA, sistemul interpretativ care predomină este Exner, în Europa este mai folosit sistemul Bohm. Deoarece este o metodă indirectă de evaluare a personalității și afectului, metoda
RORSCHACH este folosită pentru a clasifica și diagnostica indivizii pentru expertiza judiciară, fie în scop clinic şi de cercetare.
Populația vizată: adolescenți și adulți
Forma de administrare: Individuală
Durată: 10-60 minute
Tipul itemilor: cele zece planşe-stimul elaborate de H.Rorschach
(sursa:www.testcentral.ro)
LSI este un instrument omnibus, structurat, de 69 itemi, care a fost construit pentru a măsura preferințele, temperamentul și stilurile de învățare ale elevilor. LSI poate fi administrat elevilor individual sau în grup, creion-hârtie sau online. LSI se adresează copiilor și adolescenților, limita minimă de vârstă în aplicare fiind de 8 ani. Cei mai mulți dintre adolescenți vor completa chestionarul în mai puțin de 30 de minute. Este posibil ca elevii mai mici (din clasele primare) să aibă nevoie de un timp suplimentar. LSI măsoară preferințele elevilor pentru 8 stiluri de bază, grupate în 4 perechi de scale: Extravert sau Introvert, Practic sau Imaginativ, Rațional sau Sentimental și Organizat sau Flexibil.
Populația vizată: elevi
Forma de administrare: Individuală/ Grup, Autoevaluare
Durată: 30 de minute
Tipul itemilor: verbali cu 2 variante de răspuns
(sursa:www.testcentral.ro)
DAPP-BQ este un instrument clinic revoluționar susținut de peste 15 ani de cercetări empirice. Acesta utilizează o structură dimensională consistentă cu abordările curente în clasificarea tulburărilor de personalitate, fiind compatibil cu sistemul de clasificare DSM-5. DAPP-BQ este un chestionar self-report, care se bazează pe un model dimensional al tulburărilor de personalitate. Modelul susține faptul că trăsăturile care țin de tulburările de personalitate sunt trăsături continue care acoperă și personalitatea normală și că distincția dintre nivelul normal și nivelul disfuncțional pentru aceste caracteristici de personalitate este mai degrabă cantitativă decât calitativă. Cu alte cuvinte, DAPP-BQ a fost construit pentru a contribui la tratamentul tulburărilor de personalitate situate pe întregul continuu, de la cele mai severe la cele mai puțin manifeste.
Populația vizată: adulți
Forma de administrare: Individuală/grup, Autoevaluare, Creion-hârtie/online
Durată: 50 minute
Tipul itemilor: itemi verbali scorați pe o scală tip Likert în 5 trepte
(sursa:www.testcentral.ro)
SCQ este al treilea component al triadei recunoscute la nivel internaţional drept standard de aur pentru evaluarea autismului, alături de Autism Diagnostic Interview-Revised (ADI-R) și Autism Diagnostic Observation Schedule, Second Edition (ADOS-2). Cunoscut anterior sub denumirea de Autism Screening Questionnaire (ASQ), acest instrument concis ajută la evaluarea abilităţilor şi funcţionării sociale a copiilor care pot suferi de autism sau de alte tulburări din spectrul autismului.
Chestionarul poate fi utilizat pentru a evalua orice persoană cu vârsta peste 4 ani, atât timp cât vârsta sa mentală este peste 2 ani. Chestionarul este disponibil în două variante - Pe parcursul întregii vieți - legat de evaluarea de-a lungul vieţii (Lifetime) şi Actual - legat de evaluarea situaţiei curente (Current). Fiecare dintre formulare cuprinde 40 de întrebări la care este solicitat un răspuns dihotomic. Ambele variante pot fi administrate direct părintelui sau tutorelui, care poate oferi răspunsurile fără a necesita supervizarea unui specialist. Fiindcă are o durată de completare de mai puțin de 10 minute, SCQ reprezintă o modalitate eficientă pentru a determina dacă o persoană ar trebui sau nu să fie inclusă într-un program complet de evaluare diagnostică.
Populația vizată: copii, adolescenți și adulți
Forma de administrare: Individuală, heteroevaluare
Durată: 10 minute
Tipul itemilor: itemi cu răspunsuri dihotomice (DA/NU)
(sursa:www.testcentral.ro)
MMPI-2 este cel mai utilizat și cercetat instrument clinic utilizat de către specialiștii din sănătate mentală pentru a contribui la diagnosticul tulburărilor mentale, dar și de profesioniști din alte domenii în care o privire detaliată asupra personalității este necesară. Prin generozitatea celor peste 120 de scale, MMPI-2 este broadband-ul psihopatologic care se pliază evaluărilor ample, exhaustive.
Cu o istorie de lungă durată (prima formă a fost publicată în anul 1942), chestionarul și-a dovedit continuu capacitatea de a identifica patternurile de personalitate, pornind de la o bază empirică și aducând permanent îmbunătățiri conform criteriilor științifice, astfel încât cei 567 itemi să reprezinte în prezent încununarea a peste opt decade de cercetări. Versiunea MMPI-2 este versiunea revizuită, îmbunătăţită şi completată cu scalele clinice restructurate şi scala de validitate a simptomelor a primei variante a MMPI (versiunea inițială apărută în anul 1989). Studiile științifice publicate care au utilizat MMPI-2 într-o modalitate semnificativă depășesc mia, iar numărul lor continuă să crească.
MMPI-2 este destinat adulților (cel puțin 18 ani) și necesită un nivel de înțelegere a cuvântului scris corespunzător clasei a șasea, dar şi un nivel satisfăcător de cooperare şi de implicare în sarcină. Este dezvoltat și standardizat atât pe populație clinică (de exemplu, pacienți din spitalele de psihiatrie și pacienți cu tulburări psihiatrice existente), cât și pe populație fără diagnostic psihiatric. Majoritatea respondenților termină completarea în 60-90 de minute.
Populația vizată: peste 18 ani
Forma de administrare: Individual/grup, creion-hârtie
Durată: 60-90 minute
Tipul itemilor: itemi formulați sub forma unor enunțuri exprimate la persoana I, singular, cu răspuns dihotomic (adevărat/fals)
(sursa:www.testcentral.ro)
T.A.T. este o tehnică proiectivă ce urmărește să evalueze modelele de gândire, atitudinile față de sine și față de ceilalți, capacitatea observațională și răspunsurile emoționale ale subiectului la un material slab structurat. În cazul T.A.T., stimulii ambigui constau într-un set de planșe care înfățișează personaje umane plasate în diverse situații de viață. Subiectului i se cere să elaboreze o povestire despre fiecare planșă care i se oferă, povestire care solicită subiectului următoarele aspecte: ce se întâmplă în planșa respectivă, evenimentele care au precedat situația respectivă, ce simt și gândesc personajele din planță și cum se încheie povestirea respectivă.
Mai precis, examinatorul prezintă subiecților o serie de planșe din setul de 31 de planșe ale T.A.T.. Există mai multe metode de aplicare, expuse de diverși autori. De obicei, subiectului i se arată între 10-14 planșe. Cele 31 de planșe sunt împărțite pe categorii, autorul indicând modul de formare a seriilor ce se aplică subiecților băieți, bărbați, fete și, respectiv, femei. Bellak preferă un mod de aplicare care presupune aplicarea a 10 planșe, într-o singură sesiune de aplicare, urmând ca, în cazul în care examinatorul consideră utilă aplicarea și a altor planșe, pentru a pune în evidență alte aspecte ale vieții interne a subiectului, să facă lucrul acesta după aplicarea celor 10 planșe standard precizate de Bellak.
Populația vizată: adulți (peste 14 ani)
Forma de administrare: individual
Durată: fără limită de timp
Tipul itemilor: itemi de forma unor planșe
(sursa:www.testcentral.ro)
MASC este un instrument de screening practic și eficient pentru măsurarea anxietății la copiii cu vârstele cuprinse între 8 și 19 ani. MASC oferă o evaluare fidelă și validă a simptomelor de anxietate în domeniile majore ale acesteia, cu o înaltă putere discriminativă. Scala include și reconciliază observații multiple, cum ar fi atât evaluările completate de copii, cât și de către părinți. De asemenea, MASC a fost proiectat astfel încât să fie sensibil la efectul intervențiilor terapeutice. Aceste aspecte definesc MASC ca cel mai util instrument de evaluare a anxietății la copii și adolescenți existent până în prezent. Chestionarul include o forma prescurtată - MASC-10 - ce poate fi utilizată în situații speciale în care este necesară o evaluare rapidă (pe baza a 10 itemi) a simptomelor de anxietate.
Populația vizată: copii și adolescenți
Forma de administrare: Individuală, Autoevaluare
Vârsta: 8-19 ani, nivel de citire clasa a IV-a
Durată: în funcţie de formă între 5 şi 15 minute
Tipul itemilor: afirmații cotate pe scală de interval cu 4 puncte
(sursa:www.testcentral.ro)
PCRI a fost dezvoltat pentru a oferi o imagine clară a modului în care părinții se simt cu privire la copiii lor și la sarcina de a fi părinte. Acest instrument aduce o perspectivă normativ-comparativă evaluării calitative a interacțiunilor părinte-copil. Itemii săi au fost selectați pentru a măsura o gamă largă de tendințe de parenting și comportamente legate de parenting. Unii dintre itemi prezintă atitudini generale față de a fi părinte, iar alții sunt concepuți să obțină răspunsuri specifice relației unui părinte cu un anumit copil.
PCRI include șapte scale de conținut: Susținere parentală, Implicare, Comunicare, Stabilirea limitelor, Autonomie, Orientarea rolurilor, Satisfacția parentală și doi indici de validitate: Dezirabilitatea socială și Indicele de inconsistență. Cei 78 de itemi pot fi administrați în aproximativ 15 minute și se adresează părintilor de copii în vârstă de 2-19 ani.
Populația vizată: părinți de copii și adolescenți (2-19 ani)
Forma de administrare: administrare creion-hârtie/online, individual sau grup, cotare online
Durată: 15 minute
Tipul itemilor: enunțuri, scală likert cu 4 trepte (de la acord puternic la dezacord puternic)
(sursa:www.testcentral.ro)
BASC-2 reprezintă un sistem multidimensional și multimetodic, utilizat în evaluarea comportamentului și a percepției de sine, pentru copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 2 și 25 de ani. În cazul BASC-2 vorbim despre o abordare multimetodă, deoarece sistemul conține următoarele metode de evaluare, care pot fi utilizate fie în mod individual, fie în oricare din posibilele lor combinații:
BASC-2 evaluează o arie mare de dimensiuni distincte. Pe lângă evaluarea personalității, a problemelor comportamentale și a tulburărilor emoționale, BASC-2 identifică și caracteristici pozitive, care pot fi utilizate în mod eficient în procesul de intervenție și tratament. Aria de dimensiuni evaluate ajută la stabilirea diagnosticului diferențial pentru diferite categorii de tulburări, precum cele incluse in Diagnostical and Statistical Manual of Mental Disorders, (DSM-IV-TR, American Psychiatric Association, 2000), dar surprinde și alte categorii generale de probleme, cum ar fi de exemplu cele cuprinse in The Individuals with Disabilities Education Act (IDEA, 1997).
Populația vizată: copii, adolescenți și adulți
Forma de administrare: Individual / Grup, Autoevaluare și Heteroevaluare
Vârsta: 2-25 ani
Durată: 20-40 minute
Tipul itemilor: verbali cu răspuns dihotomic (A/F), verbali cu răspuns pe scală Likert cu 4 trepte
(sursa:www.testcentral.ro)
Desenul Familiei este o metodă proiectivă care se adresează copiilor și adolescenților și care investighează dinamică afectivă familială. Desenul Familiei permite înțelegerea percepției celor mai apropiate relații, fiind o modalitate simplă, rapidă și ușor de administrat pentru înțelegerea calității și naturii comunicării și interacțiunii, cât și a modului relațional pe baza căruia copiii și adolescenții construiesc realitatea.Desenul Familiei este administrat individual, fără limită de timp, cu un instructaj simplu ”Desenează o familie./Desenează familia ta.”, urmat de întrebări legate de legăturile, vârsta, genul membrilor reprezentați, cât și de solicitarea de a furniza detalii despre preferințele, starea de spirit și identificarea cu personajele din desen.
Desenul Familiei este util profesioniștilor din domeniul sănătății cum sunt pediatrii, psihologii clinicieni, psihiatrii, asistenții sociali, dar și celor din domeniul educațional, precum învățători sau educatori, psihologi școlari sau consilieri. Fiind un instrument de clasă B, acesta necesită studii de specialitate și experiență prealabilă în psihologie sau științe asociate. După cum probabil știți deja intuitiv, desenul este și va fi întotdeauna un loc simbolic în care copiii dezvăluie multe despre ei înșiși.Desenul și jocul sunt două resurse ideale pentru diagnosticul psihologic al copiilor. De aceea, testul de desen de familie este o resursă utilă pentru toți psihologii și terapeuții în lucrul cu copii. Acesta poate ajuta profesioniștii din domeniul sănătății să atingă următoarele obiective:- Înțelegerea problemelor pe care copilul sau adolescentul le întâmpină în familia sa.- Creșterea calității legăturilor emoționale.- Explorarea perspectivei relațiilor de familie.- Identificarea posibilelor conflicte cu anumiți membri ai familiei.- Evaluarea maturității emoționale și psihologice a copilului sau adolescentului.- Evaluarea stilului de comunicare al familiei.- Investigarea îngrijorărilor copilului sau adolescentului acasă.
Particularitățile Desenului Familiei:
ACOPERIRE EXTINSĂ A CONCEPTULUI. Metoda proiectivă Desenul Familiei (FAMILIE) pune accentul pe capacitatea testului de a releva tipul și calitățile relațiilor subiectului în cadrul familiei sale, prin familie înțelegând toate modalitățile de structurare a acestui tip de unitate, de la cea nucleară, continuând cu cele monoparentale, destructurate, compozite, extinse, și terminând cu cazul subiectului fără o minimă inserție socială sau rețea de suport social.
AVANTAJUL FORMULARULUI DE COTARE. Pentru această versiune a Desenului Familiei, grila de cotare care însoțește manualul, oferă un model de inventariere a aspectelor de interpretat în evaluare. Această metodologie permite analiza detaliată și riguroasă a rezultatelor, oferind elemente de interpretare în vederea integrării aspectelor developmentale cu conceptele psihanalitice.PROPRIETĂȚI PSIHOMETRICE ASIGURATE. Analiza desenului este una multi-stratificată, de la un plan global, la detalii, interpretările având loc într-un câmp ce se restrânge pe măsura confirmării/infirmării ipotezelor, ceea ce permite obținerea unei fidelități ridicate a probei, mai ales prin coroborarea interpretării desenului cu observațiile pe timpul evaluării psihologice, cu rezultatele altor probe psihologice, precum și cu datele anamnestice. Toate aceste aspecte se regăsesc în cadrul grilei de cotare. Sunt reluate și aprofundate aspecte de proiectivitate specifică desenului: amplasare, dimensiune, dispunerea și componența familiei, calitățile liniei, culorile utilizate etc.
Populația vizată: copii și adolescențiForma de administrare: individualăDurată: fără limită de timpTipul itemilor: constă într-o probă de desen liber al unei familii
(sursa:www.testcentral.ro)
Testul Arborelui este o metodă proiectivă de suplimentare a diagnozei psihologice a personalității și a stărilor emoționale, prin intermediul realizării desenului unui copac. El este o metodă proiectivă care se adresează copiilor și adolescenților, dar și adulților. Desenul Arborelui permite înțelegerea modului în care respondentul percepe, înțelege și gestionează lumea, cât și surprinderea eventualelor conflicte interioare, a sensibilității, vulnerabilității.Testul Arborelui este administrat individual, fără limită de timp, cu un instructaj simplu ”Desenează un copac.”. Instructajul prezintă diverse versiuni precum cel elaborat de Renee Stora în care se solicită desenul a patru arbori (non-brazi), după cum urmează: desenează (1) un arbore, (2) un alt arbore, apoi (3) un arbore de vis, unul imaginar și unul care nu există în realitate și (4) desenează un arbore cu ochii închiși. Fiecare reprezintă (1) eu social, profesional, o instanță controlată, (2) eul intim, din medii familiare, (3) dorințele nesatisfăcute, (4) existența unui traumatism cu consecințe persistente.Testului arborelui, așa cum a fost el elaborat de către psihologul elvețian Karl Koch (1906-1958), este una din principalele probe psihologice utilizate în practica din diverse domenii: educațional, clinic, resurse umane etc.
Testul Arborelui este util profesioniștilor din domeniul sănătății cum sunt pediatrii, psihologii clinicieni, psihiatrii, asistenții sociali, dar și celor din domeniul educațional, precum învățători sau educatori, psihologi școlari sau consilieri. Fiind un instrument de clasă B, acesta necesită studii de specialitate și experiență prealabilă în psihologie sau științe asociate. După cum probabil știți deja intuitiv, desenul este și va fi întotdeauna un loc simbolic în care examinații dezvăluie multe despre ei înșiși.Desenul poate ajuta profesioniștii din domeniul sănătății să atingă următoarele obiective:- să depisteze întârzierea mintală sub forma retardului parțial sau a infantilismului pur,- să noteze simptomele regresive sau fixațiile la un anumit stadiu de dezvoltare, degenerescență;- să remarce tulburările de gândire sau de atenție (fără a specifica amplitudinea exactă, aspectul psihometric);- să evidențieze aspecte nevrotice ale personalității cum ar fi sadismul, agorafobia, nevroza obsesională;- să observe trăsături psihotice precum ar fi tendințele depresive sau cele maniacale, schizofrenia;- să remarce existența unor traumatisme în istoria examinatului.
Particularitățile Testul Arborelui:MANUALUL-REFERINȚĂ. Valoarea manualului este dată de faptul că, deși apărut pentru prima oară în 1949, completat de autor pe parcursul a trei ediții pâna în 1958, el este re-editat și în prezent, regăsindu-se în cataloagele de specialitate ale editurilor internaționale de profil ca fiind textul de referință asupra acestui test. Manualul lui Koch rămâne baza pentru oricine dorește să se inițieze în aceasta probă, dar reprezintă și o introducere în teoria generală a fenomenului proiectiv, cu aplicabilitate și pentru alte teste precum testul familiei, testul persoanei sau testul casei.COMPLETITUDINE. Sunt trecute în revistă atât elemente interpretative ce țin de simbolistica câmpului grafic (amplasarea), elementele expresiei grafice (calitățile liniilor, coloraturii), raporturi de mărime ale elementelor, precum și posibilele semnificații ale fiecărui element în parte, în funcție de contextul desenului, respectiv al subiectului care desenează. Un aspect distinct îl constituie indicele lui Wittgenstein, cu ajutorul căruia psihologul poate stabili existența unor evenimente traumatice în istoria subiectului și cu destul de multă precizie momentul când acestea au avut loc. Rezultatul interpretării tuturor acestor aspecte se concretizează în depistarea și descrierea caracteristicilor psihopatologice ale subiectului.PROIECTIV-METRIC. Testul arborelui are două mari valențe diagnostice: una proiectivă și una metrică, de evaluare a nivelului dezvoltării mintale. Dat fiind accentul pus de autor pe aspectul proiectiv al probei, și evidențierea faptului că există probe dedicate special stabilirii nivelului vârstei mintale, meritul principal al manualului este de a descrie principiile de baza valabile pentru orice probă proiectivă de desen, indiferent de tematica acesteia.
Populația vizată: copii, adolescenți și adulțiForma de administrare: IndividualăVârsta: peste 6 aniDurată: fără limită de timpTipul itemilor: constă într-o probă de desen liber al unui arbore/copac
(sursa:www.testcenral.ro)
Testul Apercepției Tematice pentru Copii (C.A.T.®/TAC) este versiunea pentru vârste cuprinse între 3 și 10 ani a mai cunoscutului T.A.T.® (Thematic Apperception Test), de H. Murray, și vizează investigarea personalității prin intermediul semnificațiilor psihodinamice provenind din interpretarea unor stimuli perceptivi.
C.A.T.® este o tehnică aperceptivă tematică destinată utilizării cu scop pediatric. Conceput ca o extensie a Testului Aperceptiv Tematic (T.A.T.®), C.A.T.® îi are ca autori pe Leopold Bellak și pe David Abrahams, și reprezintă o metodă foarte utilă de identificare a problemelor specifice copiilor, mai ales în cazurile în care ludicul poate avea un impact mai benefic în evaluare.C.A.T. conține 10 planșe ce înglobează temele predilecte ale acestei etape de vârstă: problemele de hrănire în mod specific, şi problemele orale la modul general; rivalitatea între fraţi; atitudinea faţă de figurile parentale şi modul în care acestea sunt apercepute; relaţia copilului cu părinţii văzuţi ca un cuplu (complexul oedipal), şi culminarea acestuia cu scena originară, adică fantasmele copilului legate de a-şi vedea părinţii împreună în pat; fanteziile copilului pe tema auto/hetero-agresivității; percepția acestuia legată de acceptarea lui de către lumea adulţilor şi teama lui de a fi singur noaptea, aflată într-o posibilă legătură cu masturbarea, comportamentul legat de oliţă şi felul în care gestionează părinţii răspunsurile copilului la acestea. C.A.T. a fost creat pentru a facilita înţelegerea relaţiilor copilului cu figurile importante şi cu pulsiunile. Cu ajutorul său pot fi aflate informații despre structura copilului, defensele lui, modalitatea lui dinamică de a reacţiona la şi de a face faţă propriilor probleme legate de creştere.C.A.T. este disponibil în trei versiuni: clasic (alb-negru), color, uman (cu figuri umane), la care se adaugă versiunea C.A.T.-suplimentară.
Particularitățile C.A.T:
TEMATICĂ SELECTIVĂ A PLANȘELOR. Cele 10 planșe ale C.A.T. înglobează temele predilecte ale acestei etape de vârstă, precum sunt hrănirea, rivalitatea între frați, percepția figurilor parentale, pulsiunile și gestionarea lor.UTILITATEA DUALĂ. C.A.T., prin valabilitatea cvasi-universală a legilor proiectivității, și prin caracterul nespecific al demersului investigativ, poate fi utilizat într-o gamă foarte variată de domenii, în principal fiind indicat în:a. domeniul educațional, pentru investigarea unor aspecte precum: maturizarea generală și afectivă; gradul de sociabilitate (estimare empirică non-cantitativă); gradul de integrare a relațiilor cu ceilalți și natura acestor relații; bogația și complexitatea afectivă; capacitățile adaptative; tipurile de identificare ale copilului; aspirațiile copilului, dorințele și nevoile sale; modalitățile de identificare ale copilului; problemele de adaptare (agresivitate, enurezis, mitomanie, tendințe depresive sau maniacale); decalajul între nivelul de dezvoltare mintală și rezultatele școlare; existența unor traumatisme afective (recente sau trecute).b. domeniul clinic și al sănătății, pentru depistarea și cercetarea mai amănunțită în ce privește: organizarea/dezorganizarea personalității; conflictele aferente problematicii oedipiene (rivalitate, dependență, fixații, ambivalență); maturizarea/imaturitatea afectivă și atitudinală; raportul dintre instanțele personalității (Sine-Eu și Supraeu) și mecanismele de apărare utilizate în cazul unui dezechilibru existent între acestea; eventuale puncte de fixație ale copilului; trăsăturile nevrotice: anxietate, depresie, nervozitate, agresivitate, imaturitate, aspecte regresive, problematici sexuale, tendințe obsesionale, ambivalență; tendințele psihotice și indicii de toxicomanie; tulburările de personalitate; elementele de psihosomatică.
Forma de administrare: IndividualăVârsta: 3-10 aniDurată: fără limită de timp în administrareTipul itemilor: planșeNumărul itemilor: 10 planșe stimul (+ 10 planșe stimul suplimentare)
(sursa:www.testcentral.ro)
MCMI-III este un instrument clinic axat pe evaluarea psihopatologică a personalității, fiind compatibil cu DSM-IV. MCMI-III a fost creat de Dr. Theodore Millon, pornind de la propria teorie a personalității și se bazează pe mai mult de 30 de ani de cercetări. Până în prezent au fost publicate mai mult de 600 de studii științifice care au utilizat MCMI într-o modalitate semnificativă. Inventarul MCMI-III este destinat adulților (cel puțin 18 ani) și necesită un nivel de înțelegere a cuvântului scris corespunzător clasei a opta, fiind disponibile forme specifice pentru alte categorii mai reduse de vârstă.
Este dezvoltat și standardizat pe populația clinică (de exemplu, pacienți din spitalele de psihiatrie și pacienți cu tulburări psihiatrice existente), iar chestionarul este format din 175 de itemi, iar majoritatea respondenților termină completarea în 25-30 de minute. Astfel, MCMI®-III ajută la obținerea unei cantități maxime de informații cu un efort minim din partea respondenților/pacienților.
MCMI®-III oferă o evaluare validată empiric, relevantă și fidelă, pentru a veni în sprijinul psihologilor și al altor specialiști în domeniul sănătății mintale în mediul clinic, medical, judiciar etc. MCMI®-III este ideal pentru uzul persoanelor care sunt evaluate pentru dificultăți emoționale, comportamentale și interpersonale.
Instrumentul ajută la (1) evaluarea interacțiunii tulburărilor de Axa I și de Axa II pe baza sistemului de clasificare DSM-IV, la (2) identificarea caracteristicilor profunde și pervasive de personalitate care stau la baza simptomelor pacientului și la (3) o înțelegere integrată a relației dintre caracteristicile de personalitate și sindroamele clinice, pentru a facilita deciziile de tratament.
ACREDITAREA CPR. MCMI®-III este recomandat de Colegiul Psihologilor din România și a primit în 2020 avizul pe o perioadă nedeterminată pentru utilizarea cu precădere în psihologie clinică.
COMPATIBILITATEA DSM-IV. Un aspect important al MCMI®-III este faptul ca scalele sale sunt analoage celor din DSM la un număr de niveluri. În primul rând, scalele sunt grupate în categorii de personalitate și psihopatologie, pentru a reflecta distincția între Axa I și Axa II a DSM. Astfel, scale diferite fac distincția între caracteristici mai durabile ale pacienților (Axa II) și tulburări clinice mai acute pe care le manifestă (Axa I). Profilurile bazate pe toate scalele pot fi interpretate pentru a înțelege influența reciprocă între patternuri de personalitate durabile și simptome manifestate curent.
CONCIZIE ȘI STRUCTURĂ. MCMI®-III se deosebește de alte inventare în special prin concizia sa, fundamentarea sa teoretică, formatul multiaxial, construcția tripartită și schema de validare, utilizarea scorurilor BR și profunzimea interpretativă. S-a încercat, la fiecare ediție a inventarului, să se pastreze un număr al itemilor destul de redus încât să încurajeze utilizarea sa în toate mediile de diagnostic și tratament, și totuși destul de extins încât să permită evaluarea unei game largi de comportamente multiaxiale clinice relevante. Cu cei 175 de itemi ai săi, MCMI®-III este mult mai scurt decât alte instrumente comparabile.
Populația vizată: adulți
Forma de administrare: Individuală, Autoevaluare
Vârsta: peste 18 ani
Durată: 25-30 de minute
Tipul itemilor: itemi cu răspuns Adevărat-Fals
Numărul itemilor: 175 itemi
(sursa:www.testcentral.ro)
Populația vizată: copii mici, copii, adolescenți și adulți, persoane trimise către investigație, ca urmare a suspiciunii prezenței unei/unor tulburări din spectrul autist (TSA).
Forma de administrare: Individual
Vârsta: începând cu 12 luni
Durată: fiecare dintre cele cinci module poate fi administrat în 40-60 minute
Tipul itemilor: fiecare modul presupune un program de activități care utilizează itemi fizici, din stimulativul instrumentar ADOS-2
Numărul itemilor: 5 module cu un număr variat de activități (redate detaliat pe această pagină, în secțiunea Scale a testului).
(sursa:www.testcentral.ro)
Sursa: www.cognitrom.ro
Sursa: www.cognitrom.ro
CAS++ reprezintă un soft de teste psihologice, fiind un produs computerizat, offline, de evaluare psihologică a adulților, cu posibilitatea utilizării pentru evaluări individualizate, pentru selecție și recrutare de personal sau pentru consiliere în carieră.
Sursa: www.cognitrom.ro
M-PACI® este un instrument comprehensiv special creat pentru a ajuta specialistul în domeniul sănătății mentale să identifice corect problemele psihologice ale copiilor cu vârsta de 9-12 ani. Spre deosebire de instrumentele care se axează pe o singură arie, cum ar fi anxietatea sau depresia, evaluarea cu M-PACI® oferă o viziune integrată, care sintetizează stilurile de personalitate emergente și sindroamele clinice, ajutând specialiștii în detectarea semnelor timpurii ale tulburărilor corespunzătoare Axei I și Axei II.
Testul are la bază o teorie coerentă în domeniul personalității și psihopatologiei, cu o valoare interpretativă crescută, fiind un instrument de evaluare multiaxială care reflectă experiența clinică și psihometrică autorului său, Dr. Theodore Millon. M-PACI® conține 97 de itemi, cu răspuns Adevărat-Fals. Completarea durează 15-20 de minute și necesită un nivel de înțelegere a cuvântului scris de clasa a treia. Inventarul este compus din 14 scale de profil grupate în două seturi: Patternuri de personalitate emergente şi Semne clinice curente, la care se adaugă două scale de validitate.
Varsta: 9-12 ani
Durata: 15 - 20 minute
Sursa: www.testcentral.ro
MACI este un instrument psihometric de evaluare multiaxială a caracteristicilor de personalitate și a sindroamelor clinice la adolescent, conform simptomatologiei DSM-IV. MACI a fost dezvoltat în colaborare cu psihiatri, psihologi și alți specialiști din domeniul sănătății mentale cu experiență în lucrul cu adolescenți. Prin urmare, acesta reflectă problemele cele mai relevante pentru înțelegerea comportamentului și preocupărilor adolescenților.
Instrumentul MACI are la bază o teorie coerentă în domeniul personalității și psihopatologiei, cu o valoare interpretativă crescută. Scalele de personalitate reflectă variantele tulburărilor de personalitate, rafinate prin modelul autorului, Dr. Theodore Millon.
MACI se adresează perioadei de vârstă 13-19 ani și necesită un nivel de înțelegere a cuvântului scris corespunzător clasei a șasea. Conține 160 de itemi cu răspuns Adevărat-Fals, fiind mult mai scurt decât alte instrumente comparabile. Testul este autoadministrabil. Cei mai mulți dintre adolescenți termină completarea testului în 25 de minute, aspect care minimizează rezistența adolescenților. Astfel, MACI facilitează obținerea unei cantități maxime de informații cu un efort minim din partea respondenților.
Varsta: 13-19 ani
Durata: 25 de minute
Sursa: www.testcentral.ro
PEP-3 este un profil psihoeducaţional util în evaluarea individualizată psihoeducaţională TEACCH a copiilor cu tulburări din spectrul autist [TSA] și a fost creat pentru a evalua punctele forte şi limitele inegale ce caracterizează TSA. PEP-3 reprezintă cea de-a treia ediție (revizie) a testului PEP, un instrument cu popularitate crescută și cu o istorie de peste 20 de ani în evaluarea aptitudinilor și comportamentelor copiilor cu TSA și ale copiilor cu tulburări ale comunicării.
PEP-3 oferă informaţii despre nivelul de dezvoltare al abilităţilor, cât şi informaţii relevante pentru determinarea diagnosticului şi severităţii afectării. Informațiile frunizate de instrument provin din două surse complementare. Prima este o scală standardizată, normată, construită pentru a evalua dezvoltarea comunicării, a abilităţilor motrice şi prezenţa comportamentelor dezadaptative a copiilor suspectaţi de autism sau alte tulburări pervazive de dezvoltare (TPD). A doua sursă este o procedură informală folosită în obţinerea informaţiilor, de la părinţi sau tutori, despre copii.
Varsta: 6 luni - 7 ani
Durata: 45 - 90 minute
Sursa: www.testcentral.ro
NEPSY-II este singurul instrument care oferă o vedere de ansamblu comprehensivă a statutului neuropsihologic al copiilor și adolescenților, cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani. NEPSY-II permite clinicienilor să creeze evaluari personalizate în șase domenii: (i) atenție și funcție executivă, (ii) limbaj, (iii) memorie și învățare, (iv) senzoriomotor, (v) percepție socială, (vi) procesare vizuospațială. Rezultatele NEPSY-II oferă informații referitoare la tulburările tipice ale copilăriei, permițând diagnosticarea precisă și planificarea intervenției pentru succesul la școală și acasă. Timpul de administrare variază în funcție de personalizarea evaluării de la 35 de minute la puțin peste 3 ore.
La baza dezvoltării instrumentului NEPSY stă abordarea lui A.R. Luria în evaluarea funcțiilor cognitive la adulții cu traumatisme cerebrale (Luria, 1973, 1962/1980). Potrivit acesteia multiplele sisteme ale creierului contribuie și mediază funcțiile cognitive complexe. Dacă o subcomponentă a unei funcții este deficientă, atunci toate funcțiile complexe la care contribuie aceasta pot deveni deficiente. Prin urmare, principiul diagnosticului de bază din perspectiva lui Luria este să se identifice deficitul primar care stă la baza performanței scăzute, în cadrul unui domeniu funcțional care afectează automat performanța și în alte domenii funcționale, afirmație susținută de concepția și modul de utilizare al NEPSY.
Durata: evaluarea generală 45 (preșcolari) - 60min (școlari); evaluare diagnostică/selectivă - durată variabilă; evaluare completă - 90 min (preșcolari) - 2 sau 3+ ore (școlari)
Varsta: 3-16 ani
Sursa: www.testcentral.ro
Testul Matrici Progresive Avansate are două componente, acestea sunt publicate în două caiete de test separate. Setul I are 12 itemi care acoperă toate procesele intelectuale pe care le vizează testul, aceasta din mai multe motive:
Administrarea Setului II fără Setul I reduce validitatea datelor obţinute.Cei 36 de itemi ai Setului II sunt identici din punct de vedere al prezentării şi structurii cu cei ai Setului I, atâta doar că ei cresc în dificultate în mod constant şi devin mai complecşi. Itemii sunt ordonaţi în funcţie de dificultatea pe care o au, iar validitatea scorului nu depinde (la fel ca la testul Matrici Progresive Standard) de faptul că au încercat rezolvarea tuturor itemilor setului. Foarte puţine persoane reuşesc (nici chiar cei care au o capacitate remarcabilă) să rezolve corect la prima aplicare toţi itemii în 40 de minute, cu toate că interesul şi atenţia pot fi menţinute fără probleme timp de o oră.Interval de vârstă: Sunt adecvate de la vârsta de 11 ani.
Sursa: www.rtscluj.ro
Testul Matrici Progresive Color (CPM) este alcătuit din 36 de itemi organizaţi în trei serii, fiecare a câte 12 itemi - A, Ab şi B. Acest test a fost construit pentru testarea copiilor şi a persoanelor vârstnice.
Poate fi folosit cu succes şi în testarea persoanelor care nu cunosc limba engleză, care prezintă diferite disfuncţii psihice, afazie, paralizii cerebrale, surzenie sau în evaluarea persoanelor cu un intelect sub limitã.
Permite o măsurare mai acurată a proceselor intelectuale ale copiilor, ale persoanelor retardate mintal şi ale vârstnicilor. În cadrul acestuia Seriile C, D şi E au fost excluse, dar s-a adăugat o nouă Serie de 12 itemi (Seria Ab), aceasta fiind interpusă Seriilor A şi B. Fondul color pe care sunt prezentate problemele atrag atenţia şi fac testul mai interesant, reducând nevoia instrucţiunilor verbale.
În cazul Seriei A, succesul depinde de abilitatea persoanei de a completa paternurile continue, care la începutul seriei se modifică pe una, apoi pe două direcţii concomitent. În Seria Ab succesul depinde de abilitatea de a percepe figuri discrete ca întreguri relaţionate spaţial şi de alegere a figurii care completează modelul/întregul. Seria B include numai probleme care implică analogii, pentru a evalua măsura în care persoana este sau nu capabilă să utilizeze această strategie. Ultimele probleme ale Seriei B au aceiaşi dificultate ca şi primele probleme din Seriile C, D şi E ale formei Standard a testului. Pentru a facilita trecerea de la forma Color la Standard, ultimele probleme ale Seriei B din varianta Color, sunt tipărite identic cu acelea ale variantei Standard. Astfel, o persoană care a reuşit să rezolve aceste probleme poate trece fără întrerupere la Seriile C, D şi E ale formei Standard.
Sursa: www.rtscluj.ro
Testul d2 este o masura concisa a atentei selective si a capacitatii de concentrare relationate cu stimularea vizuala.Testul d2 a fost dezvoltat de initial ca instrument de evaluare a capacitatii de a şofa. Atentia, concentrarea şi viteza perceptiva par sa fi e variabilele esentiale care discrimineaza între şoferii „buni” şi cei „slabi”, testul fiind extrem de util in a releva performanta la trei niveluri:
Este un instrument non-verbal care poate fi administrat individual sau in grup in doar 8 minute, incluzand timpul necesar instructiunilor. Testul d2 poate fi utilizat in domenii diverse cum ar fi cel clinic, educational, al psihologiei transporturilor, al neuropsihologiei, al sportului sau in orice domeniu in care orientarea si selectivitatea atentiei sunt relevante.Pe baza testului pot fi analizati indicatori referitori la:
Pentru toti acesti indicatori manualul ofera norme realizate pe varste.
Sursa: www.rtscluj.ro
Scala de Inteligenţă Wechsler pentru Copii – ediţia a patra (Wechsler Intelligence Scale for Children – Fourth Edition) este un instrument clinic, administrat individual, care evaluează abilitatea cognitivă a copiilor cu vârste cuprinse între 6 ani şi 0 luni şi 16 ani şi 11 luni (6:0 – 16:11). Scala WISC-IV oferă scoruri compozite care reprezintă funcţionarea intelectuală în domenii cognitive specifce (ex. Indicele de Înţelegere verbală, Indicele Raţionamentului perceptiv, Indicele Memoriei de lucru şi Indicele Vitezei de procesare), dar oferă şi un scor compozit care reprezintă abilitatea intelectuală generală a copilului (ex. Coefcientul de inteligenţă total).Cea mai utilizată măsură a abilităţilor cognitive ale copiilor şi adolescenţilor disponibilă în România şi etalonată pe un eşantion reprezentativ de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi16 ani
Bazată pe teorii recente din domeniul psihologiei cognitive este susţinută de cercetări clinice şi rezultate ale analizelor factoriale, WISC-IV oferă o măsură a funcţionării intelectuale generale (CIT), respectiv permite analiza a patru indici cognitivi: Indicele Înţelegerii verbale (IIV), Indicele Raţionamentului perceptiv (IRP), Indicele Memoriei de (IML) şi Indicele Vitezei de procesare (IVP). În plus faţă de subteste şi scorurile compozite oferite de indici, mai este posibilă calcularea unor scoruri adiţionale procesuale, care oferă informaţii detaliate despre performanţa copilului. Nu este nevoie de proceduri de administrare suplimentare pentru a obţine aceste scoruri procesuale.
Sursa: www.rtscluj.ro
Ce este ASEBA?
Sistemul Achenbach al Evaluării Bazate Empiric (ASEBA) cuprinde un set de chestionare pentru evaluarea competenţelor, a funcţionării adaptative şi a problemelor copiilor şi adolescenţilor într-o manieră facilă şi eficientă.
Utilizând chestionarele ASEBA se pot obţine rapid date standardizate referitoare la un spectru larg de competenţe, comportamente adaptative şi probleme. Spre deosebire de majoritatea scalelor standardizate, chestionarele ASEBA permit obţinerea unor descrieri individualizate, acestea incluzând şi întrebări deschise care vizează punctele tari şi aspectele îngrijorătoare legate de comportamentul copilului evaluat. (În continuare vom utiliza termenul „copii” pentru a ne referi la categoria de vârstă 6-18 ani).
Pe baza scalelor ASEBA puteţi evalua funcţionarea adaptativă a copiilor între 6 şi 18 ani si următoarele categorii de probleme: Anxietate/Depresie (I), Însingurare/Depresie (II), Acuze somatice (III), Probleme de relaţionare socială (IV), Probleme de gândire (V), Probleme de atenţie (VI), Neatenţie, Hiperactivitate/Impulsivitate, Comportament de încălcare a regulilor (VII), Comportament Agresiv (VIII). În termenii criteriilor DSM aceste probleme acoperă următoarele tulburări: tulburări affective, tulburări anxioase, tulburări somatice, ADHD, tulburări de tip opoziţionist, tulburări de conduită.
Chestionarele ASEBA se pot completa în 15-20 de minute. Dacă timpul constituie o problemă, utilizatorii pot cere respondenţilor să completeze doar acea parte a chestionarelor care evaluează competenţele şi funcţionarea adaptativă (în paginile 1 şi 2) sau doar cele de evaluare a problemelor specifice (în paginile 3 şi 4). Totuşi, pentru a obţine un tablou complet trebuie completate toate cele 4 pagini de către mai multe persoane care pot oferi informaţii despre copil, de exemplu părinte şi profesor, iar pentru cei care au între 11 şi 18 ani, autoevaluarea prin completarea YSR.
Scala comportamentală pentru copii adresată părinţilor (CBCL/6-18), chestionarul de autoevaluare (YSR) şi cel adresat profesorilor (TRF) sunt forme paralele care facilitează compararea diferitelor perspective asupra comportamentului copiilor. Deoarece nici o sursă nu poate oferi de una singură informaţii complete şi acurate, o evaluare comprehensivă necesită surse multiple. În capitolul 1 sunt prezentate similarităţile şi diferenţele dintre CBCL/6-18, YSR şi TRF. Pentru a le putea utiliza, capitolul 2 prezintă modalitatea de cotare manuală a profilurilor, capitolul 3 oferă informaţii despre profilurile computerizate şi comparaţiile inter-respondenţi, care pot evidenţia puncte de vedere diferite asupra comportamentului copilului.
Sursa: www.rtscluj.ro
Ce este DENVER-II?
DENVER-II oferă o evaluare rapidă, obiectivă și ușor de administrat, de tip screening. DENVER-II măsoară nivelul de dezvoltare pe domeniile Personal-Social, Motor Fin-Adaptativ, Limbaj, Motor-Grosier.
DENVER-II este un instrument format din 125 de itemi, iar populaţia căreia îi poate fi administrat este formată din copii cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani. Parcurgerea lui necesită în general de la 10 la 40 de minute, durata fiind variabilă în funcţie de itemii administraţi.
Pentru mai multe detalii, consultă secțiunile Scale și Caracteristici pe pagina testului.
Cui se adresează și pentru ce este recomandat DEVNER-II?
DENVER-II se adresează tuturor celor interesați să surprindă cât mai devreme potențiale probleme de dezvoltare ale copiilor, indiferent de formarea profesională a acestora sau de relația pe care o au cu copilul. Testul este util în mod special în evaluarea și identificarea unor posibile probleme la copiii asimptomatici, dar și pentru confirmarea, pe baza unui instrument obiectiv, a anumitor suspiciuni la care s-a ajuns în mod intuitiv, precum și pentru monitorizarea copiilor care au fost identificați ca fiind în situații de risc pentru probleme de dezvoltare, cum ar fi de exemplu copii care au trecut prin dificultăți perinatale.
DENVER-II nu este un test de IQ și nici nu este un predictor definitiv al abilității adaptative sau intelectuale viitoare. Testul nu a fost dezvoltat pentru a genera etichete diagnostice, precum cele de dizabilitate de învățare, afecțiune a limbajului, sau afecțiune emoțională și nu ar trebui să fie niciodată utilizat pentru a substitui o evaluare diagnostică sau o examinare fizică. Testul a fost dezvoltat pentru a compara performanța unui copil la o varietate de sarcini, cu performanța altor copii de aceeași vârstă.
Sursa: ww.testcentral.ro
Ce este BDI-II?
BDI-II este un instrument de screening pentru depresie de 21 de articole. Simptomele de anxietate nu sunt examinate, dar simptomele afective, cognitive, somatice și vegetative sunt, conform criteriilor de depresie majoră DSM-IV (Segal et al., 2008). Clasamentele de top pentru toate cele 21 de lucruri sunt adunate împreună pentru a determina scorul final. Scorul cel mai mic este 0 și cel mai mare scor este 63 (Jackson-Koku, 2016). Scopul instrumentului este acela de a evalua severitatea simptomelor depresive la persoanele cu vârsta de peste 13 ani (Smarr & Keefer, 2011)
Cui se adresează și pentru ce este recomandat BDI-II?
Studenții de facultate, pacienții psihiatrici adulți și pacienții psihiatrici adolescenți au fost folosiți pentru validarea BDI-II (Beck et al., 1996). Observațiile clinice ale atitudinilor și simptomelor care apar adesea la pacienții psihiatrici deprimați dar rareori la pacienții psihiatrici nedipresați au condus la dezvoltarea chestionarului (Beck, 1961). Este destinat utilizării oricărei persoane cu vârsta de peste 13 ani (Segal et al., 2008).
Vârstă: peste 13 ani
Durată: 10-15 minute autoadministrarea este de 5-10 minute; administrarea orală este de 15 minute
Mod aplicare: Fiecare întrebare este notată pe o scală Likert în patru puncte, variind de la 0 la 3, cu scoruri mai mari indicând mai multă depresie. Măsurile solicită respondenților să aprobe declarațiile care caracterizează modul în care s-au simțit în ultimele 2 săptămâni (Segal et al., 2008).
Sursa: www.monitorulpsihologiei.ro
Ce este ECI-4?
Chestionarul de evaluare a copiilor–4 (ECI-4) este un instrument de screening care evaluează cele mai prevalente tulburări psihiatrice manifestate la copii cu vârste cuprinse între 3-7 ani;
Itemii cuprinşi în ECI-4 se bazează pe criteriile de diagnostic prevăzute de Asociaţia Americană de Psihiatrie (1994) în Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale (DSM).
ECI-4 cuprinde o variantă pentru părinţi şi o variantă pentru educatori, astfel încât adunarea de informaţii de către clinician se realizează din contexte diferite.
Cui se adresează și pentru ce este recomandat ECI-4?
Evaluează riscul pentru următoarele tulburări:
Vârstă: 3-7 ani
Durată: 10-15 minute
Mod aplicare: Creion-hârtie
Sursa: www.cognitrom.ro
Ce este ASRS?
ASRS este un ghid multiperspectivă în stabilirea şi planificarea tratamentului la persoana cu TSA.
ASRS este reprezentat de un set de scale de evaluare construite pentru a măsura comportamente asociate Tulburărilor de Spectru Autist (TSA) apărute în cazul copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani. Aceste evaluări sunt realizate fie de către părinți, fie de către educatori, învățători, profesori sau de către toți aceștia. ASRS® conține itemi relaționați cu tulburarea de tip autist, tulburarea Asperger și tulburarea pervasivă de dezvoltare fără altă specificație (TPD-FAS).
Cui se adresează și pentru ce este recomandat ASRS?
ASRS oferă un ghid în stabilirea unui diagnostic, în deciziile care trebuie luate pentru planificarea tratamentului, în monitorizarea răspunsului la intervenție și în evaluarea programului în care a fost inclusă persoana cu TSA.
Vârstă: de la 2 ani la vârsta de 18 de ani
Durată: Forma lungă - 15 minute, forma scurtă - 5 minute
Tipul Itemilor: verbali, comportamentali cu cinci trepte de intensitate
Numărul Itemilor: Forma lungă (2-5 ani) - 70 de itemi; Forma lungă (6-18 ani) - 71 de itemi; Forma scurtă (2-5 ani) - 15 itemi; Forma scurtă (6-18 ani) - 15 itemi
Sursa: www.testcentral.ro
Ce este ABAS-II?
Standardul internațional în evaluare pentru acordarea gradului de handicap și al eligibilității pentru serviciile sociale.
Compatibil cu DSM-IV-TR și AAIDD, ABAS™-II oferă un scor general adaptativ compozit (GAC), trei scoruri intermediare: practic, conceptual și social, respectiv zece arii specifice de deprinderi, ceea ce recomandă utilizarea instrumentului în scopuri diagnostice, de planificare a tratamentelor și de monitorizare. Itemii ABAS™-II indică incapacitatea sau capacitatea oricărei persoane cu vârsta cuprinsă între 0 și 89 de ani de a realiza comportamentele tipice traiului cotidian la acea vârstă.
Cui se adresează și pentru ce este recomandat ABAS-II?
ABAS™-II ajută la alegerea tipului potrivit de educație pentru un copil, la stabilirea capacității de trai independent pentru un senior. De asemenea, este îndeosebi util în evaluarea persoanelor cu tulburări pervasive, dizabilități intelectuale, probleme neuropsihologice, tulburări de învățare, factori biologici de risc, afectare senzo-motorie.
Vârstă: 0-89 ani
Durată: 20 minute
Tipul Itemilor: Itemii sunt formulați sub forma unor afirmații, grupate în funcție de apartenența la aria de deprinderi
Numărul Itemilor: În funcție de formular: Părinte/Îngrijitor (0-5 ani) – 241; Părinte (5-21 ani) – 232; Profesor/Educator (2-5 ani) – 216; Profesor/Educator (5-21 ani) – 193; Adult – 239.
Sursa: www.testcentral.ro
Ce este KOHS?
KOHS este un screener al aptitudinilor cognitive utilizat pentru evaluarea copiilor și adolescenților, cu scopul de identificării valorii vârstei mintale și a IQ-ului.
Cui se adresează și pentru ce este recomandat KOHS?
Testul Cuburilor are utilitate crescută în psihologie educaţională/şcolară, consilierea vocaţională şi neurologie. Este un bun predictor pentru performanţele în domeniile care implică aptitudini spaţiale, cum ar fi fizica sau ingineria. În acelaşi timp, performanţa adecvată la test este indicator al funcţionării corespunzătoare a lobilor parietal şi frontal, al funcționării executive și învățării. Rezultatele la test sunt de asemenea, sensibile la: deteriorarea datorată îmbătrânirii, traumatismele craniene (în special cele ale emisferei drepte), sindromul Alzheimer, atacul cerebral, schizofrenie şi tulburări bipolare, autism şi sindromul Asperger.
Vârstă: vârsta mentală trebuie să fie cuprinsă în intervalul 4 – 19 ani
Durată: 15-40 minute
Tipul Itemilor: desene-stimul (itemi non-verbali)
Numărul Itemilor: 17
Sursa: www.testcentral.ro
Ce este SPM?
Matrici Progresive Standard (SPM) a fost construit pentru evaluarea inteligenţei persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 80 de ani. Testul a fost adaptat în peste 60 de culturi şi are indiactori psihometrici care atestă valoarea sa în evaluarea inteligenţei.
Despre SPM
Testul are 3 forme: Clasic, Paralel şi Plus (este cea mai nouă formă a testului, şi are o putere de discriminare mai bună în cazul persoanelor care au un nivel crescut de abilitate).
Forma Paralelă corespunde celei Clasice atât în ceea ce priveşte corespondenţa item - item cât şi per ansamblu.
Atât forma Clasică cât şi cea Paralelă a testului SPM oferă în momentul de faţă o discriminare excelentă între adulţii mai puţin dotaţi intelectual şi între copii mici, în rândul cărora forma Clasică SPM eşua să discrimineze bine, în momentul în care fusese concepută. În concluzie, ambele teste au încă o gamă largă de aplicabilitate.
Testul SPM Plus care menţine formatul de 60 de itemi al testului SPM Clasic, păstrează această capacitate de a discrimina în rândul grupului format din copii mici sau adulţii mai în vârstă, aceasta pentru că au fost incluşi toţi itemii seriilor A şi B din forma Paralelă, dar oferă şi o discriminare mai bună în cadrul segmentului constituit din adolescenţii şi adulţii tineri din ziua de astăzi, care sunt mai dotaţi intelectual.
În acest moment este important de menţionat faptul că, pentru a ne asigura că cei care completează testul şi care au memorat răspunsurile corecte la forma Clasică a testului nu pot să îşi valorifice acest avantaj, a fost necesară modificarea poziţiilor răspunsurilor corecte. Cheia de cotare atât pentru forma Paralelă cât şi pentru cea Plus diferă de cea a formei Clasice a testului, dar şi una de cealaltă.
Vârstă: între 6 şi 80 de ani
Durată: 20–45 de minute
Tipul Itemilor: 60 de itemi organizaţi pe cinci serii (A, B, C, D şi E) a câte 12 probleme
Numărul Itemilor: 60
Sursa: www.rtscluj.ro
Contact
+40 756268072
contact@timeeanita.ro
Strada Moților, Nr. 11
București 031521
Urmărește-ne
Timeea Niță
Cabinet Individual
de
Psihologie